Lecții de zbor
Lecția 1: Prietenie
Rezumat
Lecția 1 este o meditație profundă asupra naturii prieteniei, dar și o explorare a memoriei afective, a orgoliilor mascate și a vulnerabilității umane. Într-un cadru subtil fantastic — unde zborul devine simbol al eliberării, dar și al înălțării prin înțelegere reciprocă, vocea narativă intră într-un dialog tensionat și încărcat de sensuri cu o figură enigmatică din trecut: un fost prieten, poate o parte a sinelui, poate o proiecție sau o conștiință martoră.
Ceea ce începe ca o reîntâlnire între doi foști apropiați se transformă treptat într-un duel al ideilor, în care afecțiunea, sarcasmul, nostalgia și reproșurile se împletesc. Conversația capătă valențe existențiale: ce este prietenia, cum ne ferește ea de singurătate, ce rămâne după ce timpul tocește entuziasmul și cum se reconfigurează memoria când o relație e retrăită în absența corpului, dar în prezența emoției pure.
Cei doi interlocutori — unul mai visător și idealist, celălalt mai ironic, pământean — își testează limitele și adevărurile, punând sub semnul întrebării propriile amintiri, răspunsuri și alegeri. Finalul, cu o tușă subtil fantastică, reconfigurează întreaga lecție ca pe o incursiune în profunzimea unei legături afective pierdute și regăsite, măcar pentru o clipă, în zbor.
Fragmente
Încă de mic copil, o mare dorință a mea fusese să pot zbura, astfel că, un timp îndelungat, m-am tot preocupat să găsesc o strategie pentru a-mi împlini această aspirație. Și a fost nevoie să devin adult pentru a reuși, în cele din urmă, să-mi îndeplinesc visul. Într-o zi, lăsasem deoparte toate inhibițiile legate de ceea ce ar putea crede ceilalți despre mine și începusem să alerg pe străzi din ce în ce mai repede. Iar când am simțit că sosise momentul potrivit, am început să dau din ambele mâini cu putere, până ce am simțit crescând în mine o energie care ar fi putut strămuta munții, precum și o dorință de viață și, mai ales, de aventură, pe care mi-ar fi greu să o descriu în cuvinte. La un moment dat, mi-am spus mie însumi: Iată, acum a venit momentul să te înalți. Și nici nu apucasem să-mi duc bine gândul până la capăt, că deja am început să simt că mă ridic, încetul cu încetul, tot mai sus, până am ajuns la aceeași altitudine la care zboară majoritatea păsărilor. Victorie! Victorie! De trei ori victorie!
— Am rămas, în sfârșit, doar două esențe. Corpurile noastre nu ne mai pot acum perturba și împiedica să ne urmăm visele! Uite, acum am și eu șanse egale cu ale tale, sau ale altora, pentru a-mi putea împlini dorurile!
— Bine te-am regăsit — îi spusesem eu, în momentul în care nostalgia câștigase teren în sufletul meu. Parcă ieri stătuserăm împreună, la tine în cameră, pe canapea, și discutam cu atâta însuflețire despre câte-n lună și-n stele... Și mă întreb: de ce trebuiseră să decurgă în acest fel lucrurile între noi? Abia acum îmi dau seama ce gol a lăsat marea ta absență în viața mea!
— Și de ce ar trebui să mă cunosc mai bine? Sunt doar conștient că sunt un parazit — care își pune într-adevăr multe întrebări, dar nu pentru a dori să schimbe ceva, ci doar pentru a constata... și a primi confirmarea nimicniciei sale mărețe! Dar, după cum știi, eu îmi trag seva necesară unei noi zile — și nimic mai mult — spurcând ordinea liniștită a zilei vreunui oarecare fanfaron conștiincios. Sunt și eu, asemenea unui vampir, care se hrănește din energia așa-zișilor oameni binevoitori. Iar atunci când aceștia se conving de puterea mea, sunt nevoit să-i las în plata Domnului și să-mi găsesc o altă victimă.
— Vrei să te și cred?! Pe atunci aveai un singur zeu: pe cel al întunericului!
— Pe atunci... pe atunci... Ce înseamnă acel pe atunci pe care-l tot repeți ca un papagal? Nu ți-ai dat seama până acum că timpul nu are nicio relevanță? Uite, bunăoară, din câte știu, nu ne-am mai văzut de vreo zece ani, și totuși, acum totul pare neschimbat, ca și cum am continua discuția începută ieri! Chiar și faptul că situațiile noastre diferă ca de la cer la pământ nu schimbă cu nimic lucrurile! Tot tu — frumosul și bogatul și fericitul și mărețul și etc. — ai venit să mă cauți, pe looser-ul de mine, și-mi cerșești prietenia, mai că nu cazi în genunchi în fața mea, ca să nu te mai ignor!