Lecții de zbor
Lecția 2: Iubire
Rezumat
Lecția 2 este un eseu-dialog despre iubire, văzută nu ca simplă emoție trecătoare, ci ca formă de continuitate interioară, de transcendență și metamorfoză a spiritului. Într-un cadru care oscilează între real și oniric, între zbor imaginar și intimitate confesivă, doi îndrăgostiți se reîntâlnesc în afara timpului și a spațiului concret — poate în vis, poate în conștiință — și redeschid o conversație suspendată, neterminată, esențială.
Dialogul lor este simultan tandru și provocator, poetic și filozofic, cu accente de umor subtil, contradicții afectuoase și momente de gravitate existențială. Tema nemuririi — a iubirii, a sinelui, a relației — este contrapunctată de teama de banalitate, de uzură, de cădere în cotidian. El visează iubirea ca formă pură, capabilă să depășească materia și moartea. Ea, ancorată în viață și în prezent, își dorește o iubire trăită cu toate nuanțele sale reale, imperfecte, omenești.
Pe fundalul acestei tensiuni între ideal și concret, între aspirație și acceptare, se deschide și o meditație despre cuvinte: cât de mult putem spune despre iubire fără a-i destrăma magia? Cât din ceea ce simțim e autentic și cât e autoiluzie? Lecția se încheie cu o disoluție blândă a visului și o reluare a zborului — o metaforă a căutării neîntrerupte și a speranței că iubirea adevărată, chiar și dacă se destramă, lasă mereu o direcție spre înalt.
Fragmente
— Bună seara, iubito! Mă bucur să te văd din nou! Deși ne-am văzut ultima oară ieri, am totuși senzația că nu ne-am mai întâlnit de o veșnicie! De fiecare dată când te revăd, am impresia că mă reîndrăgostesc de tine și că vom avea posibilitatea să retrăim din nou ceea ce am trăit la început. Am putea schimba doar detaliile, trăind astfel frumoasa noastră poveste de iubire multiplicată la infinit, fără să ne plictisim vreodată unul de celălalt. Și atunci, da, vom deveni, într-un fel, nemuritori... Totul depinde doar de noi!
— Bună seara, iubitule! Romantismul tău incurabil aproape că a reușit să mă contamineze și pe mine. Dar, până una-alta, să încercăm totuși să ne trăim viața asta pe care o avem. De ce ar trebui să reinventăm povestea de început? Oare n-am putea s-o continuăm și s-o dezvoltăm pe cea actuală?
— Te-am rugat de atâtea ori să nu mai fii atât de materialistă... Iubirea carnală o putem salva într-o celulă a conștiinței noastre. O luăm cu noi în zbor și o purtăm mai departe, acolo unde vom ajunge...
— Nu te lași! Întotdeauna una dintre calitățile tale principale a fost să te joci cu cuvintele. Le întorci pe o parte și pe alta, până își pierd sensul — și atunci se va produce și inevitabilul, pentru că vom deveni străini unul de altul!
— Lasă, să nu ne certăm iarăși din nimica... Nu ți-am răspuns însă la întrebare: ce m-a legat așa de mult de tine...
— Da, zi...
— Faptul că am știut de la început totul! Ca și cum ai citi o carte căreia îi întorci, încă de la primele pagini, filele până la final, doar ca să o poți citi apoi în liniște, complet. Pur și simplu, o altă versiune nu ar fi existat... Pentru că... eu te IUBESC! Tot cu majuscule!
— Și crezi că, fără discuția aceasta, lucrurile ar fi rămas neclarificate între noi?
— Sigur! Vorbim toată ziua de una și de alta, numai despre noi nu vorbim...
— Oh, și eu care credeam că numai asta am făcut!