Publicat în: Vector-Borne and Zoonotic Diseases, Vol. 11, Nr. 2, 2011, pp. 103–110
Autori: Raul Neghină, Adriana M. Neghină & colab.

​

Acest articol remarcabil urmărește, din perspectivă istorică, medicală și geopolitică, epopeea campaniilor antimalarice desfășurate în România între anii 1923 și 1963, culminând cu declararea eradicării bolii pe teritoriul național. Este o cronică a progresului științific și a voinței instituționale, dar și o lecție despre felul în care medicina poate deveni parte din identitatea unei națiuni.

Autorii analizează etapele-cheie ale luptei contra malariei: de la epidemii devastatoare în secolul XIX și până la politicile sanitare moderne postbelice. Malaria era endemică în circa 30% din teritoriul României, afectând grav zonele umede: Delta Dunării, luncile Prutului și Siretului, Câmpia Română și Dobrogea. Vârfurile de incidență au fost atinse în timpul și imediat după cele două războaie mondiale, când sărăcia, mobilizarea masivă a populației și lipsa resurselor au agravat situația.

Campaniile de eradicare au avut mai mulți pionieri: Ioan Cantacuzino, Mihai Ciucă și George Zotta, ale căror cercetări au pus bazele strategiei naționale. România a fost printre primele țări din Europa care au aplicat sistematic metode de control al vectorilor: pulverizări cu DDT și HCH, tratamente profilactice cu chinină, atebrină, plasmochină, iar ulterior cu compuși de sinteză. În același timp, au fost înființate stații antimalarice, laboratoare de diagnostic hematologic și centre de tratament specializate (Socola, București, Berceni).

Momentul de cotitură a fost anul 1947, când Ministerul Sănătății a instituit oficial o Comisie Națională Antimalarică, care a pus în aplicare un program complex de dezinsecție, tratament, educație sanitară și monitorizare. Cu sprijinul Institutului Cantacuzino și al Crucii Roșii Române, mii de localități au fost acoperite cu insecticide remanente, iar mii de pacienți tratați și urmăriți sistematic.

În 1963, România a raportat oficial Organizației Mondiale a Sănătății că malaria a fost eradicată pe întreg teritoriul. Doar cazuri importate sau recidive ocazionale au mai fost înregistrate ulterior. Conform autorilor, acest succes nu a fost doar medical, ci și simbolic: o boală asociată cu marginalizarea, sărăcia și neputința a fost înfrântă prin știință, organizare și perseverență.