Despre sentimente

Terminând de scris primul meu roman, Robinson Crusoe, ultima ispită, m-am tot gândit în ce categorie să-l încadrez, pentru că acest lucru este important în momentul în care îl trimiți la o editură spre evaluare sau îi faci o prezentare, ori, mă rog, esențial din motive de marketing. Am început să scriu această carte plin de inspirație și dintr-o profundă nevoie interioară, bineînțeles cu gândul că trebuie să așez în el o puternică doză de mister sau, poate, de supranatural… Astfel de cărți m-au atras dintotdeauna irezistibil.

De-a lungul vieții am ajuns să citesc mulți clasici, dar și multă literatură polițistă, începând cu Agatha Christie, Georges Simenon, Edgar Wallace, ca să amintesc câțiva corifei ai genului. Totodată, m-au pasionat romanele de horror psihologic ale lui John Saul; pentru mine, acest autor a fost ceea ce cartea lui Rafael Noite a reprezentat pentru Vítor, eroul celui de-al doilea roman al meu. Mai recent le-am descoperit pe Ruth Ware, Freida McFadden sau Yrsa Sigurðardóttir… Dar văd că am început să divaghez…

Ajungând astfel la capătul romanului, care pe parcursul creației a luat diverse noi direcții, colaterale să zicem așa, m-am întrebat în ce sertar ar trebui să-l așez… Mă gândisem: da, în primul rând este o dramă, dar ar putea fi și o poveste de dragoste, merge și în direcția thrillerului, misterului… Și aventură, câteva elemente de horror, spionaj… Și atunci? Ah, da, marketingul… Hai să-l numim, în principiu, thriller psihologic… Dar pentru mine, de fapt, care este esențialul acestei cărți? Ei bine, poveștile – poveștile oamenilor…

În fond, aceasta este profesia și menirea mea: să ascult poveștile oamenilor și, câte și câte nu mai aud, lucruri pe care, de multe ori, oamenii nu le discută nici cu familia, nici cu prietenii… Da, poveștile sunt esențe de viață… Și ce face ca poveștile să fie interesante? Ei bine, ceea ce simțim fiecare dintre noi atunci când le ascultăm sau când cineva ni se confesează: ecoul din noi, adică sentimentele…

Iar aici trebuie să subliniez că pentru mine trăirile profunde și sentimentele stau în centrul universului… Ele sunt, de fapt, tot ceea ce contează. Cheia. Oameni care își deschid inima în fața mea și, dintr-o dată, izbucnesc în rafale de plâns amar… Plâng pentru că cineva i-a luat, în sfârșit, în seamă după atâția ani de ignoranță. Povestea unui om este unică în tot ce există… Iar atunci când se întâmplă ca cineva să le ia, în sfârșit, în serios sentimentele și încearcă… Da, măcar încearcă să le înțeleagă… Dar poți, oare, cu adevărat, să simți durerea unui alt om, să simți ceea ce îl preocupă, ceea ce îl doare?

Dacă nu poți simți totul, sau măcar o fărâmă din durerea celuilalt, atunci scrisul nu-și mai are niciun rost… Și e adevărat, am așezat în ambele mele romane o parte din ființa mea, din emoțiile și experiențele prin care am trecut, dar în Robinson Crusoe, ultima ispită această încărcătură personală este cu atât mai puternică… Deci eu, indiferent ce voi scrie, voi așeza în miezul a tot ce scriu doar sentimente… Căci oamenii sunt alcătuiți din sentimente… În rest, totul este un pretext…

Romanul meu poate fi privit, la o primă lectură, drept un thriller, horror sau dramă… însă, dincolo de acest prim strat, se deschid alte sensuri, pentru cei care vor să pătrundă mai departe. Iar eu am deja o chemare interioară de a scrie, pe viitor, și un roman cu tematică SF, pentru care chiar am avut un plan concret… Îi va veni și lui rândul odată… Ca background, cum am spune în engleză, sau Hintergrund în germană…

Și mă gândesc că poate voi deveni și eu, vreodată, ceea ce Ulver, o formație pe care am descoperit-o recent și care a început să mă fascineze, a devenit pe scena muzicală… Iar fiecare cititor va găsi în felul său un sens în aceste povești; pentru unii, poate fi firul de mister și de thriller, iar pentru cei care privesc prin lentila psihologiei și psihoterapiei, se vor deschide poate și alte înțelesuri – povestea adevărată din viKtor, ultimul meu roman… și sensul întâmplărilor din Robinson Crusoe, ultima ispită…

Da, poți pune câte etichete vrei pe cărțile lui Raul Neghină, dar ceea ce rămâne și contează cu adevărat sunt trăirile interioare… Căci eu am scris și scriu numai… despre sentimente.

17.09.2025

Notă: Ulver este o formație norvegiană înființată în 1993, cunoscută pentru evoluția sa muzicală neobișnuită: a pornit din zona black metal atmosferic și a trecut ulterior prin genuri precum muzică ambientală, electronică, experimentală și orchestrală. Trupa este considerată un exemplu de reinventare artistică continuă, menținând însă o atmosferă melancolică și introspectivă.