Gaudeamus Paradoxon sau despre bucurii care te pun în genunchi: Cum am trăit lansarea a două romane la două edituri, în aceeași zi, la primul meu Gaudeamus

Noaptea s-a așternut peste marele oraș, iar luminile acestuia străluceau de la geamurile avionului asemenea unor speranțe răsărite din anotimpul iluziilor. Da, într-adevăr, este București, capitala României… Pun din nou piciorul pe pământ românesc, sub bătaia ploii mărunte care-mi ciupește fața. Nu am venit de data aceasta pentru plimbări sau vizite, ci pentru un singur motiv: târgul de carte Gaudeamus.

Bucuria participării mă cuprinsese încă din vară, când vestea lansării începea să prindă formă. Așa s-au aliniat lucrurile încât cele două romane ale mele s-au apropiat tot mai mult ca moment, până când, într-un joc neașteptat al destinului, primul și-a păstrat locul firesc, iar al doilea i s-a alăturat. Așa am ajuns să le lansez împreună, în aceeași zi, la două edituri diferite.

Mă pregătisem intens pentru acest moment: surprize pentru cititori, pregătiri, social media… iar ziua cea mare se apropia inevitabil. Nimic nu mai stătea în calea timpului. Așa că iată-mă aici.

Vremea, însă, devenea tot mai necruțătoare: ploaie mocănească, vânt puternic, șuierături cu sonoritate de film horror. Dimineața pornim spre locație, dar mașina este nevoită să oprească la sute de metri din cauza restricțiilor de circulație impuse în zonă. În fine, ajungem la destinație fleașcă, cu hainele ude și ochelarii aburiți. Înăuntru însă, lumea forfotește: oameni, cărți, speranțe… Gaudeamus igitur.

În templul cărților

Odată pătrunși în marele templu al cărților, agitația începe imediat. Munți de volume, povești din lumea întreagă, reduceri care îți fac cu ochiul… Și apoi vin surprizele: prieteni de încredere, sosiți de la sute de kilometri, răsărind parcă de nicăieri. Inima mi se umple de o emoție puternică.

Rude, legături vechi, oameni din trecutul copilăriei mele răsar apoi pe rând, ca și cum s-ar strânge laolaltă din toate colțurile memoriei. Atunci mă simt de parcă aș fi pășit direct în atmosfera romanului meu Robinson Crusoe, ultima ispită. Iar vechea cărțulie albastră Robinson Crusoe de Daniel Defoe, din colecția „Biblioteca pentru toți”, ediția 1964, pe care o port la mine ca pe un talisman, mă face să mă simt în siguranță. Cu ea alături, nu se putea întâmpla nimic rău. Mă simt protejat de duhurile trecutului.

Prima lansare

Ajungem la standul primei edituri. Nu mă așteptam la mase de oameni, nu-mi făceam iluzii. Și totuși, lucrurile se animă frumos: atmosferă pozitivă, încurajări, scaune ocupate de familie, prieteni, oameni dragi. Pentru că îi cunosc pe toți, mă relaxez rapid și vorbesc liber, fără nicio constrângere.

Zăresc și oameni necunoscuți apropiindu-se timid. O doamnă rămâne în picioare până aproape de final, apoi dispare când se trece la autografe – probabil își luase dinainte cartea, mă gândesc eu. Sau poate nu am reușit să o conving că merită…

Rătăciri între standuri

Ne îndreptăm apoi spre a doua editură să-i salutăm: am ajuns și noi, suntem aici, în plin parcurs al zilei… Pe drum, trecem pe lângă un hotspot unde oamenii se sufocă de aglomerație, ridicând telefoanele să facă poze. Aflu mai târziu că era vorba despre un actor celebru care își lansa cartea.

La un moment dat, suntem opriți de un grup de fete tinere, entuziaste, cu o carte voluminoasă în brațe:

„Vă place misterul? Uitați aici un thriller românesc. Nu doriți să susțineți autorii români?”

Zâmbesc. Și eu venisem aici – român din diaspora –, nu cu un thriller, ci cu două. Prima dată în viața mea când nu sunt doar cititorul împătimit, cel care ajungea uneori să devoreze peste o sută de cărți pe an, ci… autor.

Urmează cafea, povești, puțină relaxare… Apoi îi spun soției ce cărți vreau să cumpăr, mergem să le adunăm ca pe niște roade. Reduceri, surprize. Mă bucur să văd atât de mulți tineri. Se uită? Cumpără? Important e că sunt acolo. Speranța nu e pierdută.

Plecăm încărcați cu plase și ne întrebăm cum le vom strecura în avion fără să fim suprataxați. Ne descurcăm noi cumva.

A doua lansare

Spre seară ne reunim pentru a doua lansare. Unii dintre însoțitorii de dimineață renunțaseră între timp, alții vin cu forțe proaspete. Un domn pe care nu-l cunosc stă până aproape de sfârșit, apoi dispare. Sub această cupolă, lumea pare uneori prea grăbită ca să observe un necunoscut. Totul pare a fi o luptă: lupta pentru a-ți câștiga cititorii.

Mă întreb ce aș fi făcut eu în postura de cititor. Aș fi dat o șansă unui novice? Greu de spus.

Ziua se încheie, iar eu plec cu sentimente puternice și contradictorii. Nu le voi menționa aici. Nu acum. Cert este că am supraviețuit: două lansări, două edituri, două abordări total diferite. Micul meu public fidel… iar în rest, lumea încă nu e pregătită să ofere o șansă celor noi. Nici măcar una.

Dar oare eu, ca cititor, aș fi făcut-o?

Închiderea cercului

Seara se încheie incredibil de plăcut și nostalgic: o vizită neașteptată, dăruită amintirilor, într-o casă asemănătoare unui muzeu, cu bucate alese pregătite cu multă dragoste și conversații cu adevărat intelectuale… Simt că am pătruns cu adevărat în atmosfera romanului meu Robinson Crusoe, ultima ispită. Porțile spre trecut s-au deschis. Da, a meritat că am făcut tot drumul, tot efortul… Cu siguranță. Nimic nu e întâmplător în viață.

A doua zi vine vremea plecării. Adio, capitală. Ploaia și vântul ne biciuie ca în prima secundă când am pășit pe pământ românesc. Dar odată ce trecem de nori, este… soare. Da, soare. Și atunci încerc să mă conving pe mine însumi: Am reușit. Am trecut de nori… Sunt safe.

Gaudeamus igitur.

7.12.2025